Animalul de companie si “baza de siguranta”

 

Cel care a dat nastere acestui concept este J. Bowlby, descriindu-l ca pe un refugiu interior de la care “un copil, un adolescent sau un adult pleaca pentru a explora si la care se intoarce din cand in cand”. In viziunea sa, acest concept este crucial pentru intelegerea modului in care o persoana stabila din punct de vedere emotional se dezvolta si functioneaza pe parcursul intregii sale vieti. S-a observant ca, cu cat copiii se simt mai in siguranta, cu atat se aventureaza mai mult si mai mult in explorarile lor, extinzandu-si limitele cunoasterii lor de pana atunci.

Cum se formeaza insa acest refugiu, acest sentiment de siguranta launtrica? Relatia mamei cu bebelusul este hotaratoare in acest sens. Mary Ainsworth, principalul discipol al lui Bowlby, a observant faptul ca felul in care parintii interactioneaza cu copiii mici are influente foarte puternice asupra viitorului lor sentiment de siguranta in viata.

Sentimentul fundamental ca este in siguranta al copilului se formeaza atunci cand intre acesta si parintii lui exista o rezonanta emotionala, cand parintii manifesta empataie si raspund nevoilor emotionale ale copilului. Cu cat mamele sunt mai sensibile la plansetele copiilor lor, mai afectuoase si mai tandre si cu cat se simt mai in largul lor in cadrul contactelor apropiate pe care le presupun imbratisarile, cu atat sentimental interior de siguranta al viitorilor adulti va fi mai pregnant.

Mamele atente se armonizeaza repetat cu starea copilului lor, intelegand cand acesta este suparat si ajutandu-l sa se linisteasca, impartasind bucuria copilului in momentele de joc si de descoperire si fiindu-I alaturi pentru implinirea diferitelor nevoi. Se creeaza astfel un raport de rezonanta intre mama si copil. Mamele prea intruzive, cele care creeaza o distanta emotionala fata de copilul lor sau cele prea anxioase sau preocupate de sine tind sa nu fie pe aceeasi lungime de unda cu cei mici.

S-a observat, pe parcursul studierii diferitelor interactiuni dintre copii si animale, ca intre ei se creeaza o legatura emotionala foarte profunda, de o mare rezonanta afectiva si cu implicatii mai mult decat benefice asupra vietii emotionale a copilului. De data aceasta si el invata sa se racordeze emotional la nevoile altui suflet si este rasplatit pentru aceasta cu multa afectiune. Am putea spune chiar ca invata regulile de baza ale comunicarii emotionale, invata sa fie empatic, sa inteleaga nevoile animalului de langa el si sa actioneze concret pentru indeplinirea acestora, precum si sa isi ajusteze manifestarile in functie de reactiile lui.

In acelasi timp, el este hranit emotional de caldura si afectiunea sufletului de langa el, in timp insasi relatia devenind o sursa continua de bucurie si de crestere. Ne putem gandi la o astfel de relatie ca la un alt fel de “baza de siguranta”, ceva pozitiv si hranitor care se poate transforma intr-o resursa emotionala pentru toate interactiunile si pentru toate explorarile sale ulterioare,oricare ar fi natura acestora.

Graitor in acest sens este exemplul unui caine care a ajutat un copil sa isi invinga teama de spatiile deschise. Owen Howkins sufera de sindromul Schwartz-Jampel, care face ca muschii lui sa stea mereu incordati. Copilul in varsta de 7 ani incepuse sa nu mai vorbeasca cu alti oameni si sa ii fie frica sa iasa din casa familiei din Basingstoke, Hampshire, Marea Britanie. Devenise foarte retras si la scoala dupa ce si-a dat seama ca era diferit de alti copii. Haatchi, un ciobanesc anatolian, a aparut in viata familiei dupa ce a fost adoptat dintr-un adapost. La randul sau, avea o poveste trista, fusese lovit de tren dupa ce fostul sau stapan l-a legat de sinele de cale ferata si ramasese cu trei picioare. Relatia cu Haatchi l-a ajutat de baietel sa scape in timp de fobia sa si, in plus, sa redevina sociabil, dupa cum marturiseste tatal sau.

Este cunoscut faptul ca acei copii care provin din familii detinatoare de animale de companie au de obicei un grad mai ridicat de empatie si aptitudini sociale superioare celor care nu au avut un animal. In plus, o cercetare facuta pe 600 de copii cu varste intre 3 si 18 ani a aratat ca exista o legatura intre cresterea alaturi de un animal  si un nivel crescut de incredere in sine. De asemenea, dezvoltarea cognitiva a fost mai mare in cazul celor ce cresteau langa un animal.

Un animal de companie poate fi asadar un catalizator al dezvoltarii emotionale si sociale, aceasta hrana emotionala pe care o ofera relatia cu un animal indragit fiind o mare resursa pentru viitorul adult deoarece contribuie la crearea si intarirea unui sentiment interior de siguranta, efectele fiind multiple atat in plan afectiv, cat si social.

Autor: Psiholog Iuliana Nitu

___________________________________________________________

 

Licentiata in psihologie
Absolventa a Facultatii de Psihologie Universitatea Bucuresti
Master Psihoterapie si Psihodiagnostic, Universitatea Bucuresti
Atestat de Libera Practica acordat de Colegiul Psihologilor din Romania 

in specializarea I. Psihologie Clinică şi Psihoterapie

Atestat de Libera Practica in Psihologia Muncii si Organizationala
Membra a Colegiului Psihologilor din Romania
Dezvoltare personala si formare in psihoterapia experientiala a copilului si familiei in cadrul institutului SPER

Curs de “Terapii scurte, colaborative, centrate pe solutie”

Competente in:

  • Diagnostic si evaluare clinica
  • Psihoterapie cognitiv-comportamentala
  • Consiliere si terapie suportiva
  • Optimizare personala, autocunoastere
  • Recrutare, selectie si evaluare personal