Caracterul inconştient al Scenariului de viaţă. O abordare psihanalitică

Aristotel spunea că „suntem ceea ce facem mereu; prin urmare, excelenţa nu e o acţiune, ci o obişnuiţă”.

O parte din inconştientul nostru are legătură cu obişnuiţele şi cu deprinderile perceptive şi motorii.

Plecând de la caracterul inconştient şi decizional al scenariului de viaţă, în care copilul decide propriul plan de viaţă, sub influenţa mediului şi a părinţilor, ne punem întrebarea cum putem accesa propriul scenariu şi cum putem schimba un scenariu perdant  (harmanic) sau non-câştigător într-un scenariu câştigător.

Decizia pe care o ia copilul mic până la patru ani reprezintă cea mai bună strategie de supravieţiure într-o lume deseori ostilă.

Însă aceaste decizii din scenariu se iau pe baza emoţiilor şi a realităţii percepute de copilul mic şi vulnerabil fizic, pentru care lumea este populată de uriaşi înfricoşători. Un copil mic nu gândeşte şi nici nu resimte emoţiile ca un adult, astfel că deciziile din scenariu pot fi adesea extreme.

Ajunşi la vâsta maturităţii, noi purtăm cu noi aceste informaţii timpurii, fie că suntem conştienţi sau mai puţin conştienţi de acest lucru. Se pune întrebarea unde sunt stocate aceste informaţii şi când apelăm la ele?

Ca adulţi, în situaţii stresante apelăm inconştient la aceste strategii pe care le-am ales când eram copii pentru a rezolva probleme de bază rămase nesoluţionate în copilărie.

Deşi intrarea în scenariu se face în mod inconştient, există doi factori care ne ajută să identificăm intrarea în scenariu: când situaţia de aici-şi-acum este percepută ca stresantă şi când există o anumită asemănare între situaţia de aici-şi-acum şi o situaţie stresantă din copilărie.

Printr-un proces psihoterapeutic putem ajunge să conştientizăm propriul scenariu de viaţă, descoperind care au fost deciziile noastre timpurii, având posibilitatea de a redecide.

Berne scria: „Scenariul este ceea ce persoana a planificat să facă în copilăria timpurie, iar cursul vieţii este ceea ce se întâmplă de fapt”.

Cursul vieţii este rezultatul interacţiunii a patru factori: ereditatea, evenimente exterioare, scenariu şi deciziile autonome.

Însă cum ştim dacă acţionăm după deciziile din scenariu sau după deciziile autonome?

Conştinţa noastră ne permite să gândim şi, în acelaşi timp să ne observăm procesul de gândire. Mintea conştientă ne face capabili să prelucrăm gânduri şi informaţii conştiente.

Toate elementele care ne alcătuiesc – gândurile, visele, amintirile, sentimentele – ceea ce numim „eu”, sunt inscripţionate în miliardele de celule cerebrale. Celule nervoase care ne conturează ca indivizi se află într-un proces de permanentă organizare. Neurologic, suntem rezultatul unor repetate schimbări operate de nenumăraţi stimuli din lumea înconjuratoare. Însă, noi, oamenii, suntem dotaţi cu capacitatea unică de a ne schimba.

A ne schimba înseamnă a avea o altă conştiinţă şi de a-ne deprinde organismul să urmeze o nouă direcţie. Dacă ne putem modifica acţiunile curente, normale, inconştiente, cu ajutorul conştientului, ne vom reorienta corpul către o nouă trăire a sinelui şi a realităţii.

Orice lucru nou pe care dorim să îl învaţăm, urmează patru paşi de bază:

1. La început, suntem inconştienti de nepricepuţi, nu ştim nici măcar că nu ştim;

2. Pe măsura ce începem să învăţăm şi conştientizăm ce dorim, devenim conştient nepricepuţi;

3. Odată cu punerea în practică a ceea ce am învăţat cu un anumit grad de efort conştient, ajungem conştient pricepuţi;

4. Aplicându-ne conştientul asupra propriei demostraţii şi repetând acţiunea, devenim inconştient pricepuţi.

Pentru aducerea inconştientul nostru in zona conştientă o metodă folosită în Analiza tranzacţională pentru descoperirea propriului scenariu constă într-un exerciţiu de imaginaţie a unei poveşti din copilărie, a unei piese de teatru sau povestirea unui vis, în care imaginaţia este lăsată liberă, fără înţelegerea sau interpretarea sentimentelor sau gândurilor care apar în timpul exerciţiului.

Metodă folosită în psihanaliză pentru explorarea inconştientului este bazată pe asocierea liberă şi interpretare.  Obiectivul asocierii libere este de a lăsa clientul să relateze toate gândurile care îi vin în minte şi să se abţină de la exercitarea oricărei cenzuri sau dirijării lor, oricât de uşoară (Brenner, 1978; Kris, 1982).

Pornind de la ideea centrală în psihanaliză, conform căreia noi nu suntem conştienţi de o mare parte a vieţii noastre psihice, putem înţelege de ce o mare parte din ceea ce percepem, gândim, visăm sau ne imaginam, nu poate fi accesată direct prin gândire conştientă. Uneori nu putem să explicăm ce anume ne motivează acţiunile.

Pentru a înţelege cum putem accesa inconştientul în procesul schimbării noastre, apelăm la conceptul de inconştient definit de Freud. El a folosit conceptul de inconştient în trei moduri: inconştientul refulat sau dinamic care nu include doar Se-ul, ci şi părţi ale Eu-lui care conţin pulsiuni, mecanisme de apărare şi conflicte inconştiente. În acest inconştient dinamic, informaţiile despre conflicte şi pulsiuni sunt împiedicate să ajungă la conştiinţă de mecanisme de apărare puternice, cum ar fi refularea.

Pe lângă aceste părţi refulate ale Eu-lui, Freud a postulat că şi o altă parte a Eu-lui este inconştientă, care nu este refulată şi nu are legătură cu pulsiunile sau conflictele inconştiente, dar care nu este accesibilă conştinţei. Întrucât acest inconştient are legătură cu obişnuiţele şi cu deprinderile perceptive şi motorii, el intră în aria memoriei procedurale, motiv pentru care este denumit inconştient procedural.

Un al treilea termen folosit de Freud este inconştientul preconştient, care se referă la aproape toate activităţile psihice, gândurile şi amintirile care pătrund în conştient. Potrivit lui Freud, puteam avea acces la evenimentele psihice de procesare propriu-zise printr-un efort de atenţie, adică cea mai mare parte a vieţii psihice inconştiente poate deveni conştientă sub forma cuvintelor şi a imaginilor.

Dintre aceste trei procese psihice inconştiente, doar inconştientul procedural, pare să se plaseze în memoria procedurală (implicită) – care nu este întotdeauna uşor de verbalizat, însă poate fi folosită fără a o conştientiza.

Louis Sander, Daniel Stern şi colegii lor de la Grupul de studiu Boston asupra procesului schimbării (1998), au subliniat faptul că multe din schimbările din procesul terapeutic nu se fac pe fondul insight-ului conştient, ci pe baza cunoştinţelor şi comportamentelor inconştiente procedurale (nonverbale). Aceeaşi autori au elaborat ideea potrivit căreia momente încărcate de sens – în interacţiunea terapeut-client – care reprezintă accesarea unor amintiri din memoria procedurală (implicită), duc la schimbarea strategiilor de acţiune şi de relaţionare folosite de client.

Inconştinetul preconştient se ocupă de toate amintirile şi gândurile şi filtrează conştientul de inconştient.

Unele aspecte ale inconştientului preconştient sunt mediate de cortexul prefontal, care este implicat în aducerea unor cunoştinţe explicite în câmpul conştinţei. Cele două funcţii majore ale cortexului asociativ prefontal sunt de integrare a informaţiilor senzoriale şi corelarea cu mişcările planificate.

Totodată, cortexul prefontal este o componentă a sistemului de păstrare de scurtă durată a informaţiilor, inclusiv a celor stocate în depozitele memoriei declarative. Acest mecanism mnezic este esenţial în aspecte aparent simple ale vieţii, cum ar fi purtarea unei conversaţii, şofatul maşinii, adunarea unei liste de cifre. Există ipoteza conform căreia anumite aspecte ale memoriei de lucru (sau memoria de scurtă durată) sunt reprezentate la nivelul cortexului asociativ prefontal şi că reamintirea oricărei informaţii din memoria declarativă (explicită)  – reactualizarea de la nivelul preconşientului la nivelul conştientului – necesită memoria de lucru. Acest lucru a condus la ideea că, în condiţionarea pe termen lung, stimulul necondiţionat poate să activeze sistemul memoriei de lucru de la nivelul cortexului prefontal care, împreună cu hipocampul determină aducerea în conştient a procesului asociativ.

Hipocampul clasifică infomaţiile în categoria celor importante pe termen scurt (care sunt necesare imediat) sau a informaţiilor importante pe termen lung (care derivă din experinţa noastră). Tipul de codificare în memorie care are loc la nivelul hipocampului se numeşte învăţare asociativă sau memorie asociativă. Această memorie ne permite să folosim ceea ce ştim deja pentru a înţelege sau învăţa ceea ce nu ştim.

Din studiile recente făcute pe animale rezultă că memoria de lungă durată (procedurală şi declarativă) duce la modificări în exprimarea genelor şi la modificări anatomice ulterioare la nivelul creierului.

Modificările anatomice cerebrale apar de-a lungul întregii vieţi şi este posibil să ne modeleze atitudinile şi caracterul.

Se pune întrebarea unde apar schimbările la nivelul creierului determinate de psihoterapie?

Modificările durabile la nivelul funcţionării psihice presupun modificarea exprimării genelor. Studiile pe animale asupra modificării exprimării genelor asociată cu învăţarea arată că respectivele modificări sunt urmate de schimbări la nivelul conexiunilor sinaptice.

Pe măsură ce tehnicile de imagistică a creierului se vor îmbunătăţi, ele vor putea fi utilizate şi pentru monitorizarea progresului psihoterapiei.

Bibliografie

  1. Eric R. Kandel, Psihiatrie, psihanaliză şi noua biologie a minţii, Editura Trei, Bucureşti, 2013
  2. Joe Dispenza , Antrenează-ţi creierul! Stragii şi zehnici de transformare mentală, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2012
  3.  Ian Stewart şi Vann Joines, AT astăzi. O nouă introducere în analiza tranzacţională, Editura Mirton Timişoara, 2004

__________________________________

Autor: Aurelia Vasile

Articol apărut în  numărul 12 al Newsletter-ului Asociației Romane de Analiză Tranzacțională, noiembrie 2013, newsletter editat de Monica Năstasă.

Aurelia Vasile, psiholog, trainer, consilier psihologic, psihoterapeut în supervizare în Analiză Tranzacţională.

Absolventă a Facultăţii de Sociologie şi Psihologie (2011), Master în Psihologia organizaţională şi a conducerii (2008) din cadrul Universităţii de Vest, Timişoara.

Din anul 2008 sunt membră a Asociaţiei Române de Analiză Tranzacţională, iar din anul 2012 membră în Comisia Profesională a Asociaţiei Române de Analiză Tranzacţională.

De asemenea, din ianuarie 2013 sunt în formare în Psihoterapie psihanalitică de cuplu, familie şi grup în cadrul Asociaţiei Române de Psihanaliză de cuplu, familie şi grup

Sunt atestată de Colegiul Psihologilor din România, sub cod personal RUP nr. 12012:
2013 – Atestat de liberă practică în Psihoterapie sub supervizare în Analiză

Tranzacţională

2012 – Atestat de liberă practică în Consiliere psihologică sub supervizare în Analiză

Tranzacţională

2012 – Atestat de liberă practică in psihologia organizatională sub supervivare

2011 – Atestat de liberă practică în Psihologie clinică sub supervizare

 

Mai multe despre mine si activitatea mea puteti gasi pe blogul meu SchimbarePrinPsihoterapie.