Drumul catre tine insuti

Cartile “Mananca, roaga-te, iubeste” scrisa de Elisabeth Gilbert si “Salbaticie-pierduta si regasita pe Traseul de Creasta de pe Coasta Pacificului” scrisa de Cheryl Strayed sunt doua carti pe care le-am citit de curand si mi-au placut mult. Ambele carti reflecta drumul personal al celor doua autoare. Autoarele aflate intr-un moment de criza personala pornesc intr-o calatorie de regasire de sine.

Ambele povesti sunt fascinante pentru mine. Ideea de a pleca intr-o calatorie intr-un moment dificil din viata si chiar daca calatoria este dificila la capatul ei personajele isi gasesc un echilibru interior, se regasesc pe sine- este plina de speranta.

In cartea „Mananca, Roaga-te, Iubeste” autoarea scrie despre propria ei poveste de viata, de o criza existentiala prin care a trecut in jurul varstei de 30 de ani, drumul si cautarile ei personale, descrie locurile si oamenii pe care ii  cunoaste pe drum, propriile ganduri si reflectii dar si trairile si zbuciumul ei interior.

Redau mai jos cateva fraze care descriu disperarea in care se afla autoarea inainte de a porni in calatorie:

“Bineinteles, de cand am vorbit pentru prima oara cu Dumnezeu si pana acum, am avut destul timp sa ma gandesc la divinitate. Ultimul lucru care ma interesa in toiul crizei din acel noiembrie negru era sa-mi clarific atitudinea fata de Dumnezeu. Tot ce-mi doream atunci era sa ma salvez.

Realizand intr-un final ca atinsesem o stare de disperare din care nu mai exista iesire, care imi ameninta intreaga viata, mi-am zis ca cei ajunsi in astfel de situatii se indreapta catre Dumnezeu si ii cer ajutorul. Cred ca citisem asta in vreo carte.

Printre suspine, ii spusesem atunci lui Dumnezeu ceva de genul:

„Buna, Doamne. Ce mai faci? Eu sunt Liz, ma bucur sa te cunosc.”

Da, ii vorbeam creatorului universului ca si cand tocmai ne-am fi intalnit la o petrecere. Dar in viata trebuie sa ne descurcam cu ce avem, si eu foloseam mereu astfel de replici cand faceam cunostinta cu cineva. De fapt, cuvintele alea erau tot ce putusem sa spun in locul frazei mele obisnuite pentru astfel de ocazii: „Sunt un mare fan de-al tau.”

„Imi pare rau ca te deranjez asa de tarziu, am adaugat. Dar chiar am probleme serioase. Imi pare rau ca n-am mai vorbit cu tine pana acum, dar sper ca am reusit mereu sa-ti arat cat sunt de recunoscatoare pentru toate binecuvantarile pe care mi le-ai oferit in viata.”

Gandul asta m-a facut sa plang inca si mai rau. Dumnezeu m-a asteptat sa termin. Mi-am revenit atat cat sa pot continua: „Dupa cum stii, nu ma pricep la rugaciuni. Totusi, te rog, poti sa ma ajuti? Am nevoie de un raspuns. Te rog, spune-mi ce sa fac…”

Rugaciunea mea s-a transformat intr-o singura fraza repetata la nesfarsit – Te rog, spune-mi ce sa fac. Nu stiu de cate ori am spus asta. Stiu doar ca o faceam ca un om care se roaga pentru viata lui. Si plangeam intruna.Pana cand, destul de brusc, m-am oprit. Mi-am dat seama la un moment dat ca nu mai plangeam. M-am oprit in mijlocul unui suspin. Toata durerea se evaporase. Mi-am inaltat fruntea si, surprinsa, m-am ridicat, intrebandu-ma daca aveam sa vad Fiinta Suprema care imi oprise lacrimile. N-am vazut nimic. Eram singura. Dar nu chiar singura. Ma inconjura ceva ce nu poate fi descris decat ca o oaza de liniste – o liniste atat de stranie, incat nu voiam sa respir, de teama ca astfel as face-o sa dispara. Era o liniste incredibila. Nu tin minte sa mai fi simtit vreodata asa ceva. Apoi, am auzit o voce. Nu va speriati, nu era nimic de genul Charlton Heston jucandu-l pe Moise si nici nu era o voce care sa ma indemne sa-mi construiesc vreun teren de baseball in spatele casei. Era vocea mea, venind chiar din mine. Numai ca n-o mai auzisem niciodata inainte. Era a mea, dar era inteleapta, calma si intelegatoare. Asa cum ar fi sunat daca as fi avut parte numai de dragoste si de certitudini. Nici nu pot descrie caldura si afectiunea acelei voci care imi oferea un raspuns ce urma sa aduca in viata mea lumina divina.

Vocea mi-a spus: „Du-te la culcare, Liz.”

Am inceput din nou sa respir.”

Citeste si articolul:”Cine sunt eu? La Conferinta Europeana de Analiza Traznactionala, Geneva”

Dupa un divort dificil Elisabeth decide sa plece timp de un an de zile in trei calatorii: o calatorie in Italia pentru a decoperi placerea de a manca, de a se hrani fizic, o calatorie in India in cautarea devotiunii si a treia calatorie in Indonezia in cautarea echilibrului.

Cartea a fost ecranizata in 2010 avand-o in rolul principal pe Julia Roberts.

Daca vrei sa citetsti cartea, o poti cumpara de aici.

(O poti asculta pe Elisabeth Gilbert vorbind despre frici, creativitate si succes intr-un discurs in cadrul unei conferinte TED aici. (la finalul articolului))

In povestea scrisa de Cheryl Strayed, autoarea avand atunci 26 de ani se afla intr-o criza existentiala. Era in pragul divortului si, dupa moartea mamei ei, simtea ca nu se mai regaseste: “Mama era moarta. Mama era moarta. Mama era moarta. Tot ceea ce-mi imaginasem despre mine disparuse odata cu suflul ultimei ei respiratii” Moartea mamei ei a dezechilibrat-o pe Cheryl:“Mama murise numai de o saptamana atunci cand am sarutat un alt barbat. Si de doua saptamani la al doilea.Doar ma culcam cu ei si cu ceilalti care le-au urmat – jurandu-mi sa nu trec peste aceasta limita sexuala, de unde ar fi putut sa inceapa sa insemne ceva pentru mine-, dar chiar si asa, stiam ca este gresit sa insel si sa mint. Ma simteam prinsa in capcana propriei incapacitati fie de a ma desparti de Paul, fie de a ii ramane fidela, asa ca asteptam sa ma paraseasca el, sa plece si sa isi faca singur doctoratul, dar el, desigur, a refuzat.”

Dupa ani de zile de comportamente distructive, a luat hotararea sa porneasca intr-o calatorie intiatica de 1770 de km, sa parcurga traseul montan Pacific Crest Trail (Traseul de Creasta de pe Coasta Pacificului).

Cartea a fost ecranizata in 2014 avand-o in rolul principal pe Reese Witherspoon.

Daca vrei sa citetsti cartea, o poti cumpara de aici.

Scriu despre aceste povesti pentru ca observ cum tot mai multi oameni cauta ceva, un sens, un drum personal, un echilibru interior, se cauta pe sine.Si cred ca pentru fiecare dintre noi aceasta calatorie este diferita. Sper ca aceste povesti sa te inspire si pe tine in cautarile tale personale.

Te invit sa urmaresti si povestea de autocunoastere si cautare de sine a actritei britanice Thandie Newton impartasita de ea in cadrul unei conferinte TED:

Pe langa cele trei recomandari ale lui Elisabeth Gilbert care se  regasesc in titlul cartii: Mananca, Roaga-te, Iubeste, te invit sa mai reflectezi asupra  catorva

recomandari pentru a porni pe drumul cunoasterii de Sine:

• Sa iti dezvolti abilitatea de a reflecta asupra ta
• Sa iti iti iei timp pentru tine in care sa stai cu tine, sa te observi, sa te cunosti, sa ai grija de tine, sa te iubesti
• Sa inveti sa iti pui intrebari bune despre tine si lumea inconjuratoare
• Cauta un ghid (mentor, consilier, psihoterapeut, guru, etc.) care sa te insoteasca in aceasta calatorie
• Citeste despre calatoriile de autocunoastere ale altor persoane care te inspira

psiholog Brasov